Tema 1 Initierea in contabilitatea entitatii

1.1. Contabilitatea – sistem informaţional principal
1.2. Repere istorice in evoluţia contabilităţii
1.3. Sfera de acţiune a contabilităţii
1.4. Funcţiile contabilităţii
1.5. Contabilitatea ca tehnică şi ştiinţă


1.1. Contabilitatea – sistem informaţional principal

Sistemul informaţional economic reprezintă un ansamblu organizat de informaţii economice complexe, care se obţin prin prelucrarea datelor furnizate de anumite surse şi care sunt necesare pentru organizarea, conducerea şi desfăşurarea activităţii economice. Un sistem este definit ca un ansamblu de oameni, maşini, programe şi procedee, ale cărui ţel este de a furniza informaţiile necesare funcţionării unei entităţi sau a unui organism.
Principala funcţie a sistemului informaţional economic este de a furniza informaţiile necesare cunoaşterii activităţii economice in vederea luării deciziilor pe toate treptele organizatorice.
Sistemul informaţional economic are următoarea structură, care reprezintă:
1. ansamblul informaţiilor economice complexe
2. prelucrarea datelor sau informaţiilor economice
3. sursele de date şi informaţii economice.

Importanţa sistemului informaţional economic constă in faptul că organizarea şi conducerea activităţii economice la nivel micro şi macroeconomic presupune cunoaşterea permanentă a stării şi funcţionării entităţilor, cunoaştere ce se realizează cu ajutorul sistemului informaţional economic. Sistemul informaţional ne ajută să observăm modul de utilizare a resurselor, să sesizăm şi să examinăm critic deficienţele existente şi să punem in valoare efectele pozitive.
Principala sursă de date a sistemului informaţional economic şi, totodată, una din componentele de bază ale acestuia este contabilitatea.

Obiectivele contabilităţii entităţilor pot fi formulate astfel:
inregistrarea cronologică şi sistematică a mişcărilor patrimoniale;
asigurarea integrităţii patrimoniului şi controlul operaţiilor patrimoniale efectuate;
urmărirea şi furnizarea rezultatelor obţinute atat pentru necesităţile proprii cat şi pentru informarea acţionarilor sau asociaţilor, clienţilor şi furnizorilor, băncilor, organelor fiscale şi altor persoane juridice şi fizice;
furnizarea informaţiilor necesare intocmirii situaţiilor financiare şi altor documente de sinteză contabilă.
In cadrul informaţiilor economice, informaţia contabilă vehiculează cunoştinţe de reflectare şi control privitoare la situaţia patrimoniului şi rezultatele obţinute. Totodată informaţia contabilă este:
ü riguros exactă
ü fundamentală
ü completă
ü comparabilă şi corelată
ü se referă la fenomene reale
ü se obţine in flux continuu.
Informaţia contabilă se conservă şi se stochează cu ajutorul unui suport material care poate fi:
a) un document justificativ;
b) un registru de evidenţă contabilă;
c) o situaţie financiar contabilă de sinteză şi raportare.

Prelucrarea şi transmiterea datelor contabile se poate face cu ajutorul documentelor sau a echipamentelor electronice.
Multitudinea şi varietatea informaţiilor pe care le gestionează şi le oferă sistemul informaţional contabil se pot delimita in:
informaţii de natură juridică şi financiară
informaţii de natură economică.

Informaţiile de natură juridică şi financiară se referă la operaţiile generate de relaţiile cu terţii permiţand cunoaşterea in orice moment a:
· sumelor datorate furnizorilor;
· angajaţilor şi creditorilor;
· sumele de primit de la clienţi, debitori şi alţi creanţieri;
· venitului din vanzări (cifrei de afaceri);
· veniturilor şi cheltuielilor;
· rezultatului financiar (sub formă de profit sau pierdere).

Informaţiile de natură economică se referă la:
cunoaşterea costurilor de fabricaţie a bunurilor, de exercitare a lucrărilor sau de prestare a serviciilor
nivelul de rentabilitate realizat in urma vanzărilor pe piaţă
mărimea valorică a factorilor care au cauzat şi determinat volumul rezultatelor obţinute in cursul şi la sfarşitul perioadei de gestiune
cunoaşterea in perspectivă a modului cum vor evalua in perioada viitoare situaţia datoriilor, creanţelor, costul vanzărilor, rezultatele financiare, etc.

Deci, in mod concret informaţiile contabile se identifică cu:
datele financiar contabile privind starea şi mişcarea elementelor patrimoniale, şi cu
indicatorii economico-financiari privind resursele şi rezultatele obţinute.

Contabilitate are ca obiectiv esenţial furnizarea a unui ansamblu de informaţii care să răspundă diverşilor utilizatori de date contabile. In prezent, atat pe plan internaţional cat şi pe plan naţional, luarea deciziilor la nivelul entităţilor se bazează pe informaţia privind situaţia financiară şi rezultatele activităţii entităţii, care este furnizată de sistemul informaţional de culegere, prelucrare, generalizare şi transmitere a datelor numit contabilitate. Contabilitatea culege informaţiile primare, le prelucrează aplicand metodele şi procedeele sale specifice şi le prezintă utilizatorilor sub formă de rapoarte financiare.
Utilizatorii potenţiali ai informaţiei financiar-contabile sunt: investitorii actuali şi potenţiali, acţionarii, salariaţii entităţii, creditorii, furnizorii şi alţi parteneri comerciali, clienţii, instituţiile guvernamentale, publicul şi alte persoane fizice şi juridice cointeresate (vezi schema 1).

In funcţie de nivelul şi caracterul interesului financiar utilizatorii informaţiei financiar-contabile pot fi divizaţi in două grupe:
externi, care se află in afara entităţii şi solicită informaţii pentru luarea deciziilor privind activitatea acesteia; şi
interni, care activează in cadrul entităţii.

Utilizatorii externi ai informaţiei pot fi cu interes financiar direct şi indirect. Ei obţin informaţia din rapoartele financiare ale entităţii, răspunderea pentru pregătirea şi prezentarea căreia o poartă conducerea entităţii.

Din categoria utilizatorilor externi cu interes financiar direct fac parte: investitorii actuali şi potenţiali, băncile, furnizorii, clienţii şi alţi utilizatori. In baza datelor rapoartelor financiare ei trag concluzii privind perspectivele financiare şi solvabilitatea entităţii. De exemplu:
investitorii, ca persoane, ce acordă capital şi consultanţii lor, sunt ingrijoraţi de riscul inerent investiţiilor şi sunt cointeresaţi in obţinerea venitului din investiţii. Ei au nevoie de informaţii, pentru a-i ajuta să decidă, cand este util să cumpere, să deţină sau să vandă acţiuni, sau să investească mijloace in entitatea respectivă. Acţionarii de asemenea sunt cointeresaţi in informaţii, care le va permite să determine capacitatea entităţii (organizaţiei) de a onora la scadenţă dividendele;
băncile şi alţi creditori, care temporar acordă entităţilor credite şi imprumuturi in schimbul unui oarecare venit, exprimat in dobanzi sau printr-o sumă fixată, sunt cointeresaţi in informaţii, care le va permite să determine, dacă vor fi plătite la timp sumele de bază şi dobanzile;
furnizorii şi diverşi parteneri comerciali solicită informaţii, care le va permite să determine, dacă sumele aferente lor vor fi plătite la timp; cu cat furnizorii depind mai mult de entitate ca clienţi, cu atat mai atent ei vor urmări rezultatele financiare ale acesteia, pentru a aprecia nivelul siguranţei (eficienţei) desfacerii produselor sale;
clienţii depind de entitate ca cumpărători de mărfuri necesare şi sunt cointeresaţi in informaţii privind continuitatea activităţii entităţii şi stabilitatea livrărilor producţiei acesteia, mai ales, in cazul in care ei intreţin relaţii cu aceasta o perioadă indelungată.

Din categoria utilizatorilor externi cu interes financiar indirect fac parte organele, imputernicite să gestioneze patrimoniul de stat şi municipal, organele administrative şi fiscale, inclusiv Guvernul şi instituţiile guvernamentale, alţi utilizatori (organizaţiile obşteşti, bursele de valori şi de mărfuri, instituţiile ştiinţifice, consultanţii etc.).
organele administrative şi fiscale, inclusiv Guvernul şi instituţiile guvernamentale, solicită informaţii in vederea reglementării de stat, determinării impozitelor şi elaborării politicii fiscale, calculării diverşilor indicatori statistici. De asemenea pentru aceştia prezintă interes eficienţa activităţii entităţii, repartizarea resurselor financiare, materiale şi forţei de muncă (indeosebi a celor locale);
publicul (in primul rand, in zona unde se află sediul entităţii) este cointeresat in informaţii ce va permite să aprecieze influenţa activităţii entităţii asupra situaţiei economice şi sociale in regiune (ţară), vieţii cetăţenilor. De exemplu, entitatea (organizaţia) aduce o contribuţie esenţială in viaţa economică a regiunii, mărind numărul de locuri de lucru, orientandu-se la furnizorii locali, realizand acţiuni de ocrotire a naturii. Rapoartele financiare in acest caz trebuie să asigure diferite pături sociale cu informaţii privind direcţiile de dezvoltare a entităţii şi realizările reale obţinute in sfera de producţie.

Conform legislaţiei Republicii Moldova organele fiscale, spre deosebire de alţi utilizatori externi de informaţie, au dreptul să solicite informaţii cuprinse nu numai in rapoartele financiare, ci şi de altă natură privind activitatea entităţii, necesară pentru verificarea corectitudinii calculării şi plăţii impozitelor. Informaţia contabilă se prezintă de asemenea la solicitarea organelor de control şi ierarhic superioare, auditorilor in cazul efectuării controlului, precum şi altor utilizatori in conformitate cu legislaţia in vigoare şi actele de constituire.
Alţi utilizatori externi necesită informaţii, de regulă, pentru aprecierea situaţiei financiare a entităţii. Această informaţie poate fi furnizată nemijlocit de entitate sau de organele statistice de stat contra unei taxe stabilite.

Utilizatorii interni reprezintă personalul de gestiune, care la toate nivelurile utilizează informaţiile contabile la planificarea, controlul şi evaluarea operaţiilor de afaceri. Aceştia sunt proprietarii, fondatorii, asociaţii, administraţia in persoana consiliului de observatori, consiliului de directori, managerilor, conducătorilor şi specialiştilor subdiviziunilor, salariaţii entităţii.
Proprietarii, fondatorii şi primii conducători ai entităţilor sunt interesaţi in informaţii privind rentabilitatea, mărimea activelor nete şi lichiditatea entităţii.
Reprezentanţii administraţiei sunt utilizatorii de bază ai informaţiei financiare. Pentru fiecare din ei componenţa informaţiei necesare depinde de funcţiile indeplinite şi postul pe care il deţin.
Pentru managerii entităţii este mai importantă informaţia privind suma profitului, necesarul de mijloace băneşti, costul de producţie, rentabilitatea unor articole distincte etc.
Salariaţii entităţii sunt interesaţi in obţinerea de informaţii referitoare la stabilitatea şi rentabilitatea intreprinderii, precum şi informaţii care le permite să aprecieze capacitatea entităţii de a-i asigura cu salarii, indemnizaţii sociale şi posibilitatea desfăşurării activităţii in viitor.
După conţinutul şi modul de prezentare această informaţie se deosebeşte substanţial de informaţia, care interesează utilizatorii, care nu sunt incadraţi nemijlocit in gestiunea entităţii. Formularele de evidenţă şi rapoarte in cadrul entităţii, de regulă, se deosebesc de cele prezentate in afara acesteia. Evidenţa şi rapoartele financiare in cadrul entităţii se numesc de gestiune, spre deosebire de rapoartele externe, pregătite de către evidenţa financiară.
Informaţia de gestiune, spre deosebire de cea financiară, se caracterizează prin lipsa unui formular standardizat de prezentare, orientat, mai intai de toate, spre controlul activităţii operaţionale curente şi planificarea operaţiilor viitoare şi nu la descrierea evenimentelor trecute.
In vederea acordării ajutorului conducerii (utilizatorilor interni) serviciul financiar pregăteşte rapoartele interne, de exemplu, compararea financiară a unor evenimente alternative, ale operaţiilor economice, previzibilitatea privind profitul şi prognozele referitoare la planificarea necesarului de mijloace băneşti pentru perioada corespunzătoare. Conducerea are de asemenea acces la informaţia suplimentară de gestiune şi nefinanciară, care ajută la planificare, luarea deciziilor, control. Conducătorii pot să determine independent forma şi conţinutul unei atare informaţii suplimentare, pentru a satisface necesităţile proprii.

Contabilitatea rămane, in momentul de faţă, un domeniu foarte dinamic la nivel internaţional. Profesia contabilă a incetat de mult timp să se cantoneze in imaginea „angajatului cu manecuţe” care face adunări şi scăderi. Activitatea unui profesionist contabil adevărat este deosebit de variată, creativă, fundamentată pe o cunoaştere care trebuie să depăşească perimetrul aplicării legislaţiei interne şi internaţionale in vigoare privind contabilitatea şi auditul organizaţiilor. Un reprezentant al profesiei contabile, astăzi, trebuie să aibă o viziune integratoare asupra activităţii de ansamblu a unei organizaţii, să aibă cunoştinţe de analiză economico-financiară, de evaluare, de control, de audit financiar, de informatică, de management strategic, de etică profesională etc., astfel incat să poată practica această profesie şi să fie capabil să conlucreze cu uşurinţă cu alţi specialişti, pentru a obţine şi valorifica informaţia financiar-contabilă in interesul organizaţiei, in fundamentarea proceselor sale decizionale, adică, pe scurt, pentru a fi un profesionist contabil EFICIENT.
1.2. Repere istorice in evoluţia contabilităţii

In accepţiunea modernă, contabilitatea, rolul său reprezentativ şi multiplele funcţii in activitatea economică, financiară şi socială are o istorie proprie, ale carei inceputuri sunt greu de delimitat datorită trecutului indepărtat al genezei contabilităţii.
Momentul apariţiei contabilităţii ca ştiinţă se consideră secolul XV odată cu apariţia primelor lucrări consacrate contabilităţii in care erau descrise regulile inregistrărilor in registrele contabile şi principiul dublei inregistrări. Autorii acestor cărţi au fost Benedict Cotrulli (lucrarea "Cu privire la comerţ şi comerciantul onest" şi Luca Paciolo ("Tratat de contabilitate in partidă dublă"). Unele procedee ale contabilităţii datează incă din antichitate insă aceşti autori au fost primii care au sistematizat cunoştinţele despre contabilitate. Contabilitatea nu a apărut din dorinţa cuiva, ci din necesitatea de a cunoaşte in expresie cantitativă şi valorică operaţiile economice şi rezultatul economic ce se obţine din aceste operaţii.
Iniţial contabilitatea s-a manifestat ca un instrument de informare doar a proprietarului. La acea vreme nu exista o delimitare strictă dintre patrimoniul intreprinderii şi patrimoniul proprietarului, nu existau standarde conform cărora să fie organizată evidenţa contabilă şi nu exista noţiunea de perioadă de gestiune. Treptat, odată cu dezvoltarea manufacturilor şi a industriei, s-a lărgit cercul de utilizatori, s-au diversificat metodele şi procedeele contabile, iar contabilitatea a căpătat titlul de ştiinţă cu obiect şi metodă proprie şi totodată a apărut o nouă profesie - profesia de contabil.
In prezent activitatea intreprinderii nu poate fi concepută fără o evidenţă contabilă bine organizată, iar rolul contabilul se extinde de la un simplu socotitor, registrator al operaţiilor economice la persoana ce se ocupă de planificare, analiză, control intern şi furnizează informaţii utile pentru luarea de decizii manageriale. Dacă anterior scopul principal, era asigurarea integrităţii patrimoniului, in prezent accentul se pune pe aprecierea eficienţei operaţiunilor economice, iar contabilitatea devine un instrument puternic de control şi gestiune.
Ceea ce constituie o certitudine este faptul că apariţia contabilităţii şi evoluţia lentă, sinuoasa a acesteia au ca factor determinant necesitatea practică de a cunoaşte anumite realităţi de natura economică, financiară, socială. Apariţia contabilităţii este nemijlocita de un anumit context economic - social. A avut la inceput un caracter rudimentar, care pe măsura dezvoltării a crescut rolul ei de cunoaştere a realităţilor. Numai experienţa practica dobandita treptat in domeniul cunoaşterii, cu ajutorul evidenţei a creat premisele elaborării de reguli, principii şi norme cu caracter teoretic privind contabilitatea.
Noţiunea de contabilitate in inţelesul ei de astăzi nu este echivalentă cu niciuna din insemnările sau urmele scrise folosite de unele triburi indiene, nici cu tăbliţele de lut ars, nici cu alte insemnări descoperite in Persia, aceasta constituind etapa evidenţei rudimentare.
Contabilitatea a inceput să se contureze in evul mediu odată cu apariţia capitalismului, a extinderii economiei monetare. Stadii superioare de dezvoltare a atins contabilitatea in unele oraşe mari ale Italiei de Nord - Florenţa, Veneţia - dezvoltarea afacerilor in secolul XV impunand conceperea şi aplicarea ”metodei veneţiene” de organizare a contabilităţii.
In anul 1494 a apărut la Veneţia prima lucrare de literatură contabilă aparţinand italianului Luca Paciolo sub titlul “Summa de arithmetica, geometria, proportioni et proportionalita”. In cartea a IX-a a acestei lucrări, denumita ” Tractatus de computis et scripuris” descrie pentru prima dată partida dublă, care reprezintă şi astăzi una din trăsăturile definitorii ale contabilităţii.
Opera lui Paciolo a răspuns nevoilor vieţii economice, ale caselor de comerţ, deoarece prin partida dublă (den. “Scrittura doppia”) se punea ordine in socotelile afacerilor companiei, aceasta fiind apreciată ca una din cheile succesului (“Upi est non ordo ibi est confusio).
Aplicarea metodei dublei partide incepe sa se generalizeze intre secolele XVII-XVIII, indeosebi in Europa Occidentală, etapă caracterizată şi prin conturarea unei literaturi contabile. In Italia profesia de contabil era superioară tuturor celorlalte. Contabilii au inceput să-şi infiinţeze organizaţii profesionale şi păstrau secretul asupra partidei duble, ceea ce a contribuit la creşterea prestigiului lor.
Incepand cu a doua jumătate a secolului XIX se remarcă dezvoltarea societăţilor pe acţiuni, a căror conducere se separă de proprietarii acestora. Aceasta a dus la apariţia contabilităţii de intreprindere, cu 2 circuite distincte:
4 contabilitatea generala - denumita şi financiara
4 contabilitatea de gestiune (dualism contabil) - se ocupa cu calculaţia costurilor.

In primele decenii ale secolului XX contabilitatea de intreprindere incepe să fie supusă procesului de normalizare (stabilirea de reguli şi norme privind modul de organizare a contabilităţii).
Cercetarea contabilă fundamentală are ca obiect definirea conceptelor, principiilor, ale funcţiilor contabilităţii, ceea ce deşi nu are implicaţii directe şi certe asupra activităţii practice contribuie la promovarea şi orientarea anumitor practici contabile.
Cercetarea contabilă aplicativă constă in studierea căilor şi modalităţilor de perfecţionare şi inovare a mijloacelor concrete de lucru cu care operează contabilitatea, aceasta implicand si o confirmare a valabilităţii acestora.
Cercetarea contabila normativa vizează procesul de normalizare a contabilităţii. Acest proces constă in stabilirea unui ansamblu de norme şi reguli care trebuie respectate de intreprindere atat pe parcursul desfăşurării activităţii contabile cat şi la prezentarea periodică a acestora cu ajutorul situaţiilor contabile de sinteză (situaţii financiare). Aceste norme şi reguli, impreună cu metodologia de determinare, de explicare şi evaluare a lor formează conţinutul cercetării contabile de tip normativ, care şi ea contribuie la dezvoltarea teoriei contabile.

1.3. Sfera de acţiune a contabilităţii

Contabilitatea produce ofertă informaţională necesară administrării şi gestionării entităţilor patrimoniale. Acestea, din punct de vedere juridic se prezintă ca sisteme economice autonome şi posedă un patrimoniu propriu, care constituie condiţia fundamentală a infiinţării şi existenţei lor.
Din punct de vedere contabil, entitatea este considerată ca o structură autonomă cu patrimoniu distinct de cel al proprietarilor săi, şi sunt contabilizate tranzacţiile entităţii şi nu cele ale proprietarilor. Deci, in scopuri contabile, o intreprindere este considerată entitate distinctă, separată nu numai de creditorii şi clienţii săi, ci şi de proprietarul sau proprietarii săi. Entitatea trebuie să aibă un set complet diferit de inregistrări, iar evidenţele şi situaţiile sale financiare trebuie să se refere numai la propriile tranzacţii economice şi financiare. De exemplu, S.R.L. „Vila Verde” trebuie să aibă un cont bancar separat de cel al  proprietarului său. Proprietarul in cauză poate avea in proprietate o casă, o maşină şi alte bunuri, poate avea de asemenea datorii personale, dar toate acestea nu reprezintă resurse sau datorii ale S.R.L. „Vila Verde”. In plus proprietarul S.R.L. „Vila Verde” poate fi şi proprietarul unei alte afaceri, de exemplu o cafenea. In acest caz trebuie să existe contabilităţi complet separate pentru fiecare afacere.

Obiectivul fundamental al contabilităţii il reprezintă furnizarea de informaţii care să ofere o imagine fidelă asupra patrimoniului, asupra evoluţiei situaţiei financiare şi a rezultatelor, in scopul utilizării acestora de către diferite tipuri de utilizatori, atat pentru cerinţele interne ale acestora, cat şi in relaţiile cu investitorii prezenţi şi potenţiali, creditorii financiari şi comerciali, clienţii, instituţiile publice şi alţi utilizatori.
Organizarea contabilităţii patrimoniale constituie o obligaţie stabilită prin Legea contabilităţii nr. 113-XVI din 27.04.2007 pentru toate persoanele juridice şi fizice, care desfăşoară activitate de intreprinzător.
Entităţile au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitate proprie. In acest scop trebuie să asigure:
intocmirea documentelor justificative pentru orice operaţie care afectează patrimoniul;
inregistrarea in contabilitate a operaţiilor patrimoniale; inventarierea patrimoniului;
intocmirea, anuală şi in situaţia fuziunii sau incetării activităţii, a rapoartelor financiare;
furnizarea publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la situaţia patrimoniului şi rezultatele obţinute de entitate.
Obligaţia in cauză deriva din prevederile articolului 7 ale Legii contabilităţii, in care se stipulează că, baza ţinerii contabilităţii şi raportării financiare o constituie Standardele de contabilitate. Ca parte componentă a cadrului juridic naţional, aplicarea  standardelor este obligatorie.
De menţionat că, in măsura in care nu există un standard specific sau o interpretare, intră in rol raţionamentul profesional in formularea şi dezvoltarea unei politici contabile, care să ofere informaţii relevante şi credibile beneficiarilor de situaţii financiare.

Disciplinarea şi formalizarea politicii contabile se pot concretiza la nivelul entităţii intr-un document de dispoziţie al conducerii entităţii, denumit de noi „Politica de contabilitate”.
In mod concret, politica contabilă este elaborată şi asumată de către,(art. 13 al Legii contabilităţii):
conducere (organului executiv) - in entitatea cu răspundere limitată;
parteneri - in entitatea ai cărei proprietari au răspundere nelimitată;
proprietar - pentru intreprinzătorii individuali;
conducătorul entităţii - in alte entităţi decat cele menţionate anterior.
 Persoanele in cauză au obligaţia:
a) să organizeze şi să asigure ţinerea contabilităţii in mod continuu din momentul inregistrării pană la lichidarea entităţii;
b) să asigure elaborarea şi respectarea politicii de contabilitate in conformitate cu cerinţele prezentei legi, ale S.I.R.F. şi ale S.N.C.

1.4. Funcţiile contabilităţii
Intru fundamentarea procesului decizional contabilitatea, ca mijloc de culegere, sintetizare şi prezentare a informaţiei economice şi financiare, in cadrul sistemului de gestiune al entităţii indeplineşte următoarele funcţii:
1. Funcţia de inregistrare şi prelucrare a datelor constă in consemnarea, potrivit unor principii şi reguli proprii, a proceselor şi fenomenelor economice ce apar in cadrul unităţilor patrimoniale şi se pot exprima valoric.
2. Funcţia de informare reprezintă funcţia de bază a contabilităţii şi rezidă in furnizarea informaţiilor privind structura şi dinamica patrimoniului. Contabilitatea are o funcţie de informare internă (contabilitatea managerială - pentru conducerea intreprinderii) şi o funcţie de informare externă (contabilitatea financiară – pentru terţi). Contabilitatea furnizează informaţii privind poziţia financiară a entităţii, modul de utilizare a resurselor materiale, umane şi financiare, rezultatele obţinute, etc. Optimizarea acestei funcţii este condiţionată de gradul de dotare cu echipamente de calcul, care permit obţinerea de informaţii in timp real.
Informaţia furnizată de contabilitate se utilizează pe larg pentru planificarea, elaborarea de strategii şi tactici de acţionare in viitor, analiza economico-financiară etc. Pentru ca informaţia furnizată de contabilitate să fie utilă, ea trebuie să corespundă anumitor cerinţe cum:
a)  autenticitatea – informaţia prezentată trebuie  să fie veridică, uşor controlabilă;
b)  neutralitatea – informaţia trebuie să reflecte obiectiv  procesele şi fenomenele ce au loc la entitate  indiferent de interesele unor grupe de persoane;
c)  importanţa (esenţialitatea) - se manifestă prin posibilitatea influenţei informaţiei asupra luării deciziilor;
d)   oportunitatea - informaţia trebuie prezentată la momentul potrivit, fără intarzieri;
verificabilitatea - posibilitatea verificării informaţiei;
comparabilitatea - posibilitatea comparării informaţiei in timp (in raport cu alte perioade de gestiune) şi spaţiu ( in raport cu indicatorii altor entităţi);
claritatea - informaţia trebuie să fie uşor de inţeles, utilizatorii nu trebuie se depună eforturi mari pentru inţelegerea informaţiei furnizate de contabilitate.
3. Funcţia de control gestionar este legată de funcţia de informare şi semnifică verificarea modului de plasare şi utilizare a valorilor materiale şi băneşti, de gospodărire a resurselor, de respectare a disciplinei financiare in cadrul entităţii. Funcţia dată poate fi realizată in cazul in care sunt stabilite anumite norme şi normative, bugete de care trebuie să se conducă personalul entităţii in activitatea sa.
4. Funcţia previzională (analitică) - se manifestă prin faptul că in baza informaţiei furnizate de contabilitate se calculează un şir de indicatori care caracterizează situaţia financiară a entităţii şi in baza cărora conducerea entităţii adoptă deciziile respective sau entitate anumite măsuri referitoare la politica de investire, politica de dividende, politica de creditare a cumpărătorilor etc. In condiţiile economiei de piaţă şi a concurenţei aspre această funcţie capătă o importanţă deosebită in lupta concurenţială şi contribuie la sporirea eficienţei afacerii. Informaţiile contabile servesc la fundamentarea programelor, la elaborarea bugetelor intreprinderii, la compararea valorilor efectiv realizate cu cele estimate, inclusiv la elaborarea acţiunilor corective adecvate, etc.
5. Funcţia juridică are in vedere credibilitatea şi relevanţa informaţiei contabile. In procesul de evidenţă procesele şi fenomenele economice se inregistrează in documente concrete, care mai apoi, in caz de litigiu, servesc ca probă ce confirmă realitatea unor operaţii economice şi stabilesc drepturile şi obligaţiile părţilor, precum şi pentru a stabili răspunderea patrimonială pentru pagubele produse. Această funcţie contribuie la menţinerea unui climat de ordine şi disciplină in administrarea bunurilor economice.

1.5. Contabilitatea ca tehnică şi ştiinţă

Evoluţia contabilităţii a fost şi este insoţită in plan teoretic de controverse privitoare la utilitatea sa in cadrul mecanismelor de cunoaştere şi gestiune a stării patrimoniului entităţii la un moment dat, precum şi a circuitului elementelor acestuia. Cele mai semnificative concepţii referitoare la locul şi rolul contabilităţii in universul teoriei şi practicii economice actuale se prezintă astfel:
& contabilitatea este o tehnică
& contabilitatea este ştiinţă fundamentală şi aplicativă.
In anul 1941, Institutul American al Contabililor Publici Autorizaţi  a definit contabilitatea ca „arta inregistrării, clasificării şi rezumării intr-o manieră semnificativă şi in exprimare bănească a tranzacţiilor (operaţiunilor) şi evenimentelor (faptelor) care au, chiar şi parţial, caracter financiar, precum şi interpretarea rezultatelor acestor acţiuni”. (p.3 Needles)
Ca tehnică, contabilitatea inregistrează şi interpretează, intr-un mod semnificativ, tranzacţiile economice şi financiare exprimate valoric, aferente activităţii entităţilor, in scopul furnizării de informaţii necesare luării deciziilor economice pentru diferiţi factori de decizie.
Concepţia de ştiinţă fundamentală şi aplicativă a contabilităţii se intemeiază pe faptul că contabilitatea reprezintă un sistem de principii şi cunoştinţe care fundamentează modelul contabil de cunoaştere şi gestiune, explică modul de evidenţă, calcul, analiză şi control a valorilor economice şi interpretează rezultatele şi evoluţia situaţiei patrimoniale a entităţii. Toate aceste principii se delimitează ca un sistem de referinţă la care ne adresă pentru a găsi răspuns in orice situaţie de gestiune a resurselor economice separate patrimonial şi in alegerea politicilor şi tehnicilor contabile.
Actualmente contabilitatea ca ştiinţă fundamentală şi aplicativă, se manifestă sub forma mai multor discipline ştiinţifice, şi anume:
@ bazele contabilităţii
@ contabilitate financiară
@ contabilitate managerială
@ contabilitate in instituţiile publice
@ contabilitate bancară
@ contabilitate in diferite ramuri ale economiei naţionale, etc.

In calitate de teorie ştiinţifică contabilitatea prezintă următoarele particularităţi faţă de celelalte ştiinţe economice:
Contabilitatea inregistrează, in general, numai operaţii economice efectuate.
In contabilitate operaţiile economice se inregistrează numai pe bază de documente justificative.
Contabilitatea foloseşte, in principal, numai etalonul bănesc.
Contabilitatea are un obiect propriu de cercetare, deosebit de obiect celorlalte ştiinţe.
Contabilitatea foloseşte o metodă proprie de cercetarea obiectului său.
De menţionat, că contabilitatea reprezintă o activitate de prestare de servicii care:
$  face legătura dintre activităţile economice şi factorii decizionali;
$  cuantifică activităţile economice, inregistrand datele ce le privesc pentru o utilizare viitoare;
$  prelucrează datele pentru a deveni informaţii utile;
$  cuminică informaţiile, prin intermediul rapoartelor factorilor de decizie.

Deci, contabilitatea poate fi definită ca un ansamblu coerent al operaţiilor de inregistrare, cuantificare, prelucrare, interpretare şi prezentare a informaţiilor financiare privind un element patrimonial determinat (activ, capital, datorie, venit, cheltuială), inclusiv modificările acestuia in cadrul unei perioade de referinţă.





Intrebări de control pentru verificarea cunoştinţelor:

1. De ce contabilitatea este considerată sistem informaţional?
2. Cum pot fi delimitate informaţiile furnizate de contabilitate?
3. Prin ce se caracterizează informaţiile de natură juridică, financiară şi economică?
4. Cum poate fi stocată informaţia contabilă?
5. Enumeraţi principalii utilizatori a informaţiilor oferite de contabilitate.
6. Care este sfera de acţiune a contabilităţii?
7. De unde derivă obligativitatea ţinerii contabilităţii de către persoanele juridice şi fizice, care desfăşoară activitate de intreprinzător?
8. Care sunt funcţiile contabilităţii in fundamentarea procesului decizional?
9. Prezentaţi in sinteză funcţiile contabilităţii.
10. Care sunt cele mai semnificative concepţii referitoare la locul şi rolul contabilităţii in universul teoriei şi practicii economice?
11. Cum argumentaţi caracterul de tehnică de gestiune al contabilităţii?
12. Ce elemente pledează pentru tratarea contabilităţii ca ştiinţă fundamentală şi aplicativă?


Bibliografie

Legea contabilităţii Nr.113 – XVI din 27 aprilie 2007/, (Monitorul Oficial Nr. 90-93/ 399 din 29.06.2007), art. 1-7.
Bazele contabilităţii. Fundamente şi premise pentru un raţionament profesional autentic / Dumitru Matiş. – Cluj-Napoca:Casa Cărţii de ştiinţă, 2010, p. 17-40.
Bazele contabilităţii: noţiuni de bază, probleme, studii de caz, teste grilă şi monografie/ Ristea Mihai, Dumitru Corina-Graziella. Bucureşti : Editura Universitară, 2005, p. 7-12.
Horomnea Emil. Bazele contabilităţii. Concepte, aplicaţii, lexicon. – Iaşi : Sedcom Libris, 2003, p. 28-38.
Grigoroi L., Lazari L.  Bazele teoretice ale contabilităţii. – Ed. a 4 –a. + Ch.: Cartier, 2009, p.7-16.
Needles B., Anderson H., Caldwell J. Principiile de bază ale contabilităţii. Trad. din engl. Chişinău: Editura ARC, 2000, p. 1-35.
Ţurcanu V., Bajerean E. Bazele contabilităţii. Chişinău, Editura „Tipografia centrală”, 2004.






































Schema 1. Potenţialii utilizatorii a informaţiei contabile